Mama gătea urzici și lobodă culese de pe marginea drumului, dar în casa noastră nu sa culcat niciun copil flămând, niciodată.
Eram mulți frați și săraci. Tata muncea cât putea, dar pământ aveam puțin, iar gurile de hrănit erau multe. Erau perioade, mai ales primăvara, când cămara se golea aproape de tot. Se termină proviziile de iarnă, iar recolta nouă era încă departe. Aceea era vremea cea mai grea.
Dar mama nu ne-a lăsat niciodată să simțim foamea cu adevărat. Se scula dis-dimineață, luă o traistă și plecă pe câmp, pe marginea drumurilor, pe lângă păduri. Culegea urzici tinere, lobodă, ștevie, untișor, tot ce dădea pământul gratis, pentru cine știa să caute. Se întorcea cu traista plină și făcea din ele minuni.
